Reportaj în “dormitorul” teroriștilor europeni – Episodul 3

Cum ajung terorişti mii de tineri crescuţi în Europa. „Jihadiştii sunt toţi tâmpiţi, proşti, drogaţi şi n-au loc de muncă“

Magazin-din-Molenbeek
Magazin-din-Molenbeek

“Terorismul este un fenomen global, dar şi extrem de local, pentru că majoritatea celor care-l făptuiesc sunt cetăţenii noştri. Născuţi şi crescuţi în ţările noastre, educaţi în şcolile noastre, acum s-au radicalizat şi se întorc împotriva concetăţenilor, împotriva valorilor noastre, cedând în faţa propagendei urii, inspirate de o ideologie a distrugerii”, spune Dimitris Avramopoulos, comisarul responsabil de Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, în sala de presă a Comisiei Europene într-o după-masă bruxelleză ploioasă.

Este 14 iunie 2016 şi ne aflăm în faţa unui moment istoric: Comisia Europeană lansează o strategie de luptă împotriva radicalizării care duce la extremismul violent. Evenimentul are loc la două zile după atacul mortal din Orlando şi la câteva ore după ce un ofiţer de poliţie francez şi soţia sa au fost omorâţi într-un atac terorist. În această perioadă, bruxellezii trăiesc cu o medie de circa două alerte teroriste pe săptămână, cu soldaţi înarmaţi care patrulează pe străzi şi cu elicopetere care survolează oraşul. În clădirea de oţel şi sticlă care găzduieşte Comisia Europeană şi în care intri numai după ce eşti scanat din cap până în picioare, Avramopoulos, fost ofiţer în aviaţia militară greacă, diplomat de carieră şi ex-primar al Atenei, “livrează” noua strategie. 

Cei 2.000 de specialişti 

În sala plină pe jumătate cu jurnalişti, comisarul grec subilinază faptul că strategia a avut la bază rapoartele RAN (The Radicalisation Awareness Network- Reţeaua de Conştientizare a Radicalizării), care a reunit nu mai puţin de 2.000 de specialişti, de la profesori, la lucrători sociali, ofiţeri de poliţie şi consilieri de securitate din statele UE. Sună promițător. La fel de promițător suna și strategia adoptată de UE în 30 noiembrie 2005, ca răspuns la atacurile teroriste de la Madrid în care au murit aproape 200 de persoane. Atunci Uniunea şi-a luat angajamentul “să realizeze o Europă sigură, care să permită cetăţenilor ei să trăiască într-o zonă de libertate, securitate şi justiţie”.  La un deceniu de la adoptarea strategiei au fost posibile atentatele de la Paris, Bruxelles şi Nisa.

 Argumente care demonstrează că strategia din 2005 a fost un eşec aduce chiar Avramopoulos: “În acest moment, circa 4.000 de cetăţeni europeni s-au înrolat în organizaţii teroriste în ţări în care există conflicte, precum Siria şi Irak. Majoritatea suspecţilor de terorism implicaţi în atrocităţile din Uniunea Europeană erau cetăţeni europeni”. Comisarul încearcă o explicaţie: “Faptul că aceşti europeni au fost radicalizaţi şi au căzut pradă extremismului violent pe teritoriul nostru, spune ceva despre ţesătura socială a societăţii noastre şi despre necesitatea de a-i întări rezistenţa”. 

Ţesătura socială a Molenbeekului

Pentru a afla unde “ţesătura socială a societăţii europene” este cea mai vulnerabilă la radicalizare a fost de ajuns să fac o plimbare de circa 40 de minute de la impunătoarea clădire a Comisiei Europene, până în Molenbeek, comuna numită în presa occidentală “dormitorul teroriştilor europeni”. Circa 500 dintre volutarii europeni înrolaţi în grupările teroriste din Orientul Mijlociu sunt belgieni (Belgia fiind cel mai mare <<exportator>> de volutari raportat la numărul populaţiei-nr), iar despre cartier, premierul Belgiei, Charles Michel, spunea după  atentatele de la Paris: “Aproape de fiecare dată când teroriştii atacă Europa, există o legătură cu Molenbeek.…A existat aici o formă de nepăsare şi de laxitate, iar acum plătim factura”.

Ghidul meu, Christophe Devriendt, jurnalist muzical şi locatar de mai bine de 10 ani în Molenbeek, crede că zona e un teren fertil pentru terorism “din cauza situaţiei socio-economice, aici locuind emigranţi fără locuri de muncă şi fără viitor”. Asta se traduce astfel în cifre: Molenbeek este a doua cea mai săracă comună din Belgia, 51% dintre locuitorii de aici nu plătesc impozite, venitul mediu pe cap de locuitor este de 1.100 de euro pe lună, 57% din populaţie trăieşte din “ajutorul de sărăcie”, iar un tânăr din doi este şomer, conform statisticilor oficiale din 2015.

“E responsabilitatea politicienilor să se asigure că oamenii se integrează. În anii 50-60, când primii marocani au ajuns în Molenbeek, nu acesta era interesul politicienilor belgieni. Ei au dorit ca marocanii să muncească, nu să se integreze. Acesată situaţie a continuat în anii 70 şi 80”, crede belgianul.

Primăria din Molenbeek. FOTO: Remus Florescu

Primăria din Molenbeek. FOTO: Remus Florescu

Toate relele au la bază politicieni 

În timp ce trecem pe lângă primăria din Molenbeek, o clădire cu aspect de palat renascentinst, cu ale sale coloane şi cupolă verde elegantă, Cristophe îmi explică: “Locuitorii au vrut să-i concureze pe bruxelezii aflaţi de cealaltă parte a canalului ridicând această clădire. Asta se întâmpla într-o perioadă prosperă a cartierului”. De atunci, Molenbeekul a căzut foarte mult economic. De clădirea aceasta se leagă însă şi un personaj considerat de mulţi analişti drept principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în comună - primarul socialist Philippe Moureaux, care timp de 20 de ani (1992-2012) a condus Molenbeek. “Într-un fel, el este responsabil pentru ce s-a întâmplat. S-a gândit cum putea să obţină mai multe voturi şi a creat o reţea de clientelism în care a inclus comunitatea marocană. A fost o înţelegere de genul: <<dacă tu mă votezi, eu fac asta pentru tine>>. A făcut multe pentru marocanii din Molenbeek pentru a le obţine voturile şi, s-a uitat în cealaltă parte când au fost semnalate probleme cu infracţiunile sau cu radicalizarea moscheilor”, explică jurnalistul. 

Omerta de 20 de ani 

“Timp de douăzeci de ani, un fel de omerta a domnit în Molenbeek. Cei care au încercat să rupă tăcerea privind pericolul radicalizării au fost consideraţi islamofobi sau rasişti”, scria cotidianul belgian “La libre” despre primarul Moureaux. În Belgia, primarul este şi cel care controlează poliţia locală, îmi explică Christophe, iar din această poziţie edilul este reponsabil pentru tot ce mişcă în comună.

Primarul Moureaux nu a făcut nimic pentru a şterge imaginea de cartier rău famat obţinută în urma revoltelor tinerilor musulmani care au început din anii 80. Dimpotrivă. Un episod reprezentativ este plecarea în iunie 2011, a agenţiei de publicitate americană BBDO, care a abandonat clădirea de birouri din Molenbeek pe care o ocupa din 1987, după ce a reclamat 150 de atacuri asupra personalului săvârşite de către tinerii din comună. Răspunsul lui Moureaux a venit rapid: “Molenbeek nu este Bronx”, iar despre infracționalitatea reclamată - “sunt invenții”. Semnalele de alarmă trase de presă au fost catalogate drept xenofobe și naziste.

Foto: Christophe Devriendt se află la intersecţia dintre două comune

Foto: Christophe Devriendt se află la intersecţia dintre două comune. Pe o stradă se aplică un set de reguli, iar pe cealaltă un alt set de reguli. 

Haosul din Bruxelles

Cristophe se opreşte la intersecţia a două străzi şi îmi explică: “Pe strada aceea”, îmi arată în dreapta lui, “sunt alte reguli decât pe strada asta. Acolo e o altă comună, Kokelberg, care are primarul ei, poliţie diferită şi reguli diferite. Pentru a parca acolo trebuie să ai un altfel de card de parking, pungile de gunoi sunt diferite, zilele în care se ridică gunoiul sunt diferite”. Autoritatea este, conform jurnalistului, foarte divizată în Belgia: regiunea Bruxelles are 19 comune, fiecare cu primar şi cu reguli locale diferite, şi şase zone de poliţie locală, iar Belgia are un guvern federal şi cinci guverne regionale. “Pentru mine, unul dintre motivele pentru care Belgia are mulţi terorişti este divizarea autorităţii. Sunt aşa de multe autorităţi încât  nu e foarte clar cine este responsabil. În chestiunea terorismului, de exemplu, poliţia locală are cele mai multe informaţii fiind toată ziua pe stradă, dar nu are jurisdicţie pe terorism. Jurisdicţie are poliţia naţională”, explică Christophe. El mai spune că e foarte uşor pentru persoanele care au probleme cu legea să se ascundă în Belgia: dacă te muţi dintr-o regiune în alta, nimeni nu ştie despre situaţia ta. 

Rasism belgian?

Ajungem într-o intersecţie aglomerată din Molenbeek, unde se află o staţie de metrou şi mai multe staţii de autobuz. Clădiri noi, reclame mari, un stand de biciclete, restaurante şi patiserii. În faţa noastră, o echipă de muncitori lucrează la un bloc. O zonă în plină dezvoltare din Molenbeek. Amira, o femeie de 50 de ani, care poartă văl, a fost de acord să vorbească cu mine. O întreb de ce crede că tinerii de aici sunt atraşi de propaganda radicală: “Cred că în acele doctrine au găsit un răspuns la tristeţea, la disperarea lor, foarte mulţi se simt foarte rău aici, pentru că nu muncesc, nu au terminat studiile, nu au o viaţă”. De ce? “Pentru că sunt respinşi de societate şi atunci se îndreaptă spre cineva care-i acceptă, care le spune că <<ai şi ceva bun în tine, putem face lucruri împreună>>. Dacă aici merg la un interviu pentru un loc de muncă şi li se spune: <<Nu avem nevoie de tine, eşti magrebian, poate eşti un hoţ, violator sau criminal>>. Asta e imaginea pe care oamenii o cunosc despre Molenbeek”, spune, supărată, Amira.

Sunt curios dacă situaţia era la fel şi înainte de atentatele teroriste din Paris: “Da, era la fel şi înainte, Molenbeekul e rău famat din anii 80 de la primele revolte alte tinerilor împotriva poliţiei. Sunt mulţi tineri care au făcut studii şi nu găsesc un loc de muncă. Dacă treci în CV că locuieşti în Molenbeek nu te cheamă nimeni la interviu din cauza reputaţiei cartierului”. Christophe confirmă: “Am văzut recent la ştiri. O fată arabă a trimis CV la diferite companii  şi nu a primit niciun răspuns. Apoi, a trimis acelaşi CV, dar cu numele schimbat, de data aceasta un nume de belgian.Abia acum a primit mai multe răspunsuri”.

Noul model de „bad boy”

Pe o stradă din Molenbeek, în apropierea casei lui Christophe, pe marginea căreia copacii sunt înconjuraţi de garduri vopsite roşu, galben şi albastru, ne întâlnim cu Omar, un tânăr marocan de 32 de ani. El crede că “radicalizarea este acum noul stil de gangster, e un nou model de <<bad boy>> (băiat rău-nr). Cei care nu au un loc de muncă, nu au o situaţie ajung mai uşor să fie atraşi de aceste mişcări”. Omar spune că recrutorii “ştiu frazele frumoase pe care ei vor să le audă şi îi îndoctrinează uşor. Apoi, e şi YouTube unde se găsesc multe videouri jihadiste. Radicalizarea începe pe internet, apoi tinerii caută un grup şi ajung să dea de un şef care îi îndoctrinează”. 

“Cine sunt jihadiștii”

"Cei care se radicalizează cel mai repede sunt cei care nu au deschis Coranul", spune tânărul. Omar spune că islamul nu are nimic radical: “Ce se întâmplă acum nu reprezintă deloc islamul”. Este supărat că media interpretează greşit termenul jihdad: “La televizor, când se vorbeşte despre musulmani se spune despre jihad. Jihad e un cuvând în limba arabă, de ce nu este tradus în franceză? Jihad înseamnă efort. Adică dacă studiez acasă pentru un examen fac jihad”. Aduce un argument în plus: “Părinţii şi bunicii mei au trăit aici de 50 de ani şi nu au avut probleme şi peste noapte apar catastrofele. Eu cred că din cauza internetului.”. 

Omar nu crede că teroriştii sunt fanatici religioşi: “Nu există aşa ceva. Terorişii nu sunt oameni care cred în Dumnezeul musulman. Nu e logic, Islamul interzice suicidul. Dacă te sinucizi ajungi în infern. Nu există că dacă te sinucizi în jihad ajungi în rai. Nu există aşa ceva”.
Omar spune că Dumnezeul niciunei religii nu îndeamnă la fapte rele: “Se profită de Dumnezeu, care nu are nimic rău în el, omul este rău doar pentru a avea un pic de putere, pentru  bani, femei şi...nimic altceva. Baghdadi, (liderul ISI-nr) crezi că e acolo pentru Dumnezeu? E acolo pentru a avea toate femeile pe care le vrea şi pentru a aduna avere. Asta e tot. El găseşte nişte tâmpiţi, care, ca prin minune, sunt toţi proşti, drogaţi, oameni care nu au un loc de muncă, nu au o situaţie... Aştia sunt jihadiştii?!”. 

De ce se radicalizează tinerii? Ce spun specialiştii europeni 

În clădirea din oţel şi sticlă a Comisiei Europene se trage linie. Cei 2.000 de specialişti au analizat şi au dat verdictul. “Reţeaua de Conştientizare a Radicalizării”, pe ale cărei concluzii s-a bazat strategia Comsiei, a creionat posibilele cauze pentru care tinerii ajung pradă propagandei extremiste: “Cauzele care duc la radicalizare pot include un sentiment puternic de alienare personală sau culturală, nedreptate sau umilire întărite de marginalizarea socială, xenofobie şi discriminare, acces precar la educaţie sau posibilităţi limitate de angajare, criminalitate, factori politici precum şi o dimensiune ideologică şi religioasă, legăturile familiale nestructurate, traume personale şi alte probleme psihologice”.

Aceşti factori sunt exploataţi de către recrutori care “vânează şi profită de vulnerabilităţile şi nemulţumirile tinerilor. Reţelele sociale furnizează conectivitate, participare virtuală şi un loc de întâlnire între cei cu concepţii similare”, se arată în strategie. Conform specialiştilor “recentele atacuri terorise au pus extremismul Islamic în lumina reflectorului. Factori ideologici şi religioşi sunt una dintre posibilele cauze ale radicalizării. Recrutorii şi predicatorii extremişti au devenit adepţii  exploatării nemulţumirilor şi au abuzat de simbolurile religioase pentru a furniza justificări pentru comiterea unor acte de violenţă”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.