Reportaj în “dormitorul” teroriștilor europeni – Episodul 1

Reportaj în „dormitorul“ teroriştilor europeni: „Sunt bombe rătăcitoare, care pot în orice moment să explodeze“

Reportajul, episodul 1
Pont de l’ Avenir (Podul viitorului), pe care se află Christophe Devriendt, este locul unde se face legătura între Bruxelles şi Molenbeek. FOTO: Remus Florescu

Pentru a înţelege cum a ajuns Europa scena unor masacre comise în numele războiului sfânt trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în cartierul Molenbeek din Bruxelles. „Adevărul“ a fost acolo: vă prezentăm un serial în patru episoade, o incursiune în „dormitorul“ teroriştilor europeni.

„Tinerii bruxellezi se simt sfidaţi de politica mondială şi vor să ia măsuri, să comită acte teroriste. Potenţialii terorişti sunt recrutaţi printre tinerii aflaţi în dificultate, acasă la ei sau pe stradă. Tineri fără un loc de muncă, care îşi petrec timpul pe stradă şi duc o viaţă solitară. Situaţia lor familială nu este dintre cele mai bune, nu au niciun viitor, iar şanse au şi mai puţine. Sunt bombe rătăcitoare care pot în orice moment să explodeze. Niciodată nu vor putea să scape de frustrarea lor socială. Cu excepţia cazului în care sunt capabili să răspândească teroarea prin actele lor. Voinţa nu le lipseşte. Şi niciun serviciu de securitate nu îi poate detecta sau reţine“, acest adevărat curs de recrutare de terorişti i-a fost ţinut de un imam unei jurnaliste belgiene, Hind Fraihi, care a realizat în urmă cu 11 ani un reportaj sub acoperire în Molenbeek, cartierul bruxellez numit şi „dormitorul teroriştilor europeni“. Cartea apărută în 2006, „Sub acoperire în micul Maroc“, semnată de jurnalista amintită tăgea un puternic semnal de alarmă: în Molenbeek tinerii sunt recrutaţi pentru organizaţii teroriste pe străzi şi în moschei fără ca nimeni să conştientizeze pericolul. Reacţia autorităţilor şi a societăţii belgiene la cartea incendiară? Împotriva jurnalistei s-a declanşat un adevărat război mediatic, ea fiind considerată xenofobă şi acuzată că este orbită de senzaţionalism. La un deceniu de la apariția cărții, la mijlocul lunii iunie, reporterul „Adevărul“ a venit în Molenbeek, pentru a afla cum este viața în cartierul spre care toţi ochii s-au îndreptat acuzator după tragediile de la Paris şi Bruxelles, deoarece mulţi dintre autorii atentatelor care au zguduit Europa proveneau, au fost găzduiți sau ascunși aici, dar și pentru a vorbi cu jurnalista care a atras atenția asupra pericolului terorist care se dezvolta ca un cancer la câteva sute de metri de centrul administrativ al Uniunii Europene.

Pont de l’ Avenir
Pont de l’ Avenir (Podul viitorului), pe care se află Christophe Devriendt, este locul unde se face legătura între Bruxelles şi Molenbeek. FOTO: Remus Florescu

 „Bruxelles-ul se termina aici“ 

„În partea asta este centrul Bruxellesului, iar în cealalată e Molenbeek. Canalul peste care trece acest pod a fost de sute de ani o graniţă între cele două zone. În Evul Mediu, Bruxelles-ul se termina aici“, explică jurnalistul belgian Christophe Devriendt (39 de ani), stând, într-o după-masă ploioasă, tipic bruxelleză, pe Pont de l’ Avenir (n.r. - Podul viitorului). Bărbatul care a acceptat să mă însoţească în „dormitorul teroriştilor“ locuieşte de mai bine de zece ani în cartier. El este jurnalist muzical și face PR pentru trupele de jazz din Bruxelles. Născut în partea olandeză a Belgiei, el a venit în capitală pentru a-şi urma visul. A preferat zona datorită chiriei mici şi a ajuns să-şi cumpere un apartament aici. Pentru el, Molenbeek este „acasă“. Bruxellesul belgian se termină şi acum, în 2016, la fel ca în Evul Mediu, la acelaşi canal. După ce treci podul, pe măsură ce te afunzi în cartier, auzi cum franceza este încet-încet înlocuită de arabă, vezi din ce în ce mai multe femei care poartă hijab, controversatul văl care le acoperă o parte din faţă, vezi magazine pe care scrie cu caractere arabe şi care-şi expun marfa în stil specific, afară, pe trotuar. „Acum sute de ani, Bruxellesul era o zonă mlăştinoasă în jurul căreia erau mai multe râuri mici, «beek» însemnând în olandeză «râu mic». Denumirea mai multor cartiere bruxelleze este formată cu ajutorul acestui cuvânt: Schaaerbeeck, Eterbeek, Maalbeck, Molenbeek. Iar «Molen» înseamnă «moară» în olandeză“, spune Christophe. 

Atât oraşul Bruxelles, cât şi Molenbeek, sunt comune ale Regiunii Capitalei Bruxelles. Fiecare dintre cele 19 comune are propriul primar şi sunt şase zone de poliţie. Cele mai cunoscute comune sunt „oraşul Bruxelles“, care este şi capitala Belgiei, şi, practic, şi „centrul“ UE, aici fiind găzduite principalele instituţii europe, şi Molenbeek, zonă celebră din cauza terorismului. 

Casele fantomă
„Casele fantomă”, din care s-a păstrat doar faţada fără geamuri şi ferestre, sunt o mărturie a decăderii economice a zonei. FOTO: Remus Florescu

În Molenbeek ca în jungă?

Trecând „graniţa“ invizibilă dintre Bruxelles şi Molenbeek îmi amintesc interviul dat presei locale de antropologului şi fotograful de război Teun Voeten, care a locuit 9 ani în cartier: „Exact cum gherila se ascundea în junglă, la fel şi jihadiştii se simt în siguranţă în dezorganizarea din Molenbeek. Autostrada şi gara internaţională aglomerată sunt la o aruncătură de băţ. Este baza perfectă din punct de vedere logistic“. 

Dacă cineva se aştepată să vadă în Molenbeek o junglă urbană, care colcăie de terorişti se înşeală. Împreună cu Christophe, părăsim „Podul viitorului“ şi intrăm, însoţiţi de o ploaie măruntă, interminabilă, în Molenbeek. Sare în ochi o clădire pe a cărei faţadă a fost pictată o corabie cu pânze care pluteşte pe o mare zbuciumată. „Le phare du Kanal“ (n.r. - Farul canalului), asta scrie pe una dintre ferestre. Cafeneaua din buza Molenbeekului este o imagine care-ţi inspiră siguranţă. 

Urmează o clădire rezidenţială elegantă, construită recent. „Întotdeauna a fost Molenbeek de o parte şi Bruxelles de cealaltă parte; industrializarea a fost unul dintre cele mai importante lucruri bune care s-au întâmplat în Molenbeek. Timp de 150 de ani, aici a fost un cartier bogat, cu foarte multe fabrici. Decăderea a început după anii 60, din cauza decăderii industrializării. Multe companii au dat faliment. Există multe case părăsite ca acestea“, spune Christophe, arătând, vizavi de clădirea elegantă, faţada unei case ale cărei ferestre şi uşi au fost înlocuite cu placaje. Imobilul nu are acoperiş, iar în partea de sus şi în anumite zone se observă că dincolo de ziduri există doar un pâlc de vegetaţie, o mică “junglă” care pare că vrea să iasă în stradă. 

A treia generaţie de marocani bruxellezi

Întorcându-se spre clădirea elegantă, jurnalistul explică: „Acestea sunt clădiri noi, dar acum 20 de ani aici era un «waste land» (n.r. - o ţară a nimănui, o ţară a deşeurilor). A fost o criză mare, care a afectat populaţia marocană de aici. Marocanii au venit aici în anii `60 să lucreze. După ce industrializarea nu mai era pe val, mulţi au rămas fără slujbe“, continuă belgianul. 

Despre prima generaţie de marocani bruxellezi, Christophe crede că „au fost oameni de treabă, nu protestau, îşi vedea de muncă. Cei născuţi în a doua generaţie au început să fie mai critici, însă problema este a treia generaţie. Părinţii lor s-au născut aici, dar nu s-au adaptat. Aceşti copii, născuţi în anii `80-`90 sunt prinşi între două culturi“. De ce? „Ei nu au asimilat cultura belgiană pentru că, după mine, Belgia nu era atât de deschisă faţă de ei. Politicienii belgieni au dorit ca marocanii să muncească, nu să se integreze. Se poate discuta foarte mult despre asta. Partidele de dreapta spun: «Le-am dat nişte şanse», iar partidele de stânga «Nu îndeajuns de multe». Eu sunt de stânga“, spune, zâmbind, Christophe. 

Una dintre cele mai radicale moschei din Molenbeek
Una dintre cele mai radicale moschei din Molenbeek. Construirea ei a fost finanţată de Arabia Saudită. FOTO: Remus Florescu

Seminţele terorismului

După ce trecem de o fostă fabrică transformată în clădire rezidenţială şi o altă „casă fantomă“, din care a mai rămas doar faţada, ajungem la un imobil îngrijit, cu poartă albă, interfon şi geamuri termopan, spre care se îndreaptă mai mulţi bărbaţi. De departe iese în evidenţă un bărbat cu barbă albă, cu manta albă şi cu capul acoperit. „Este una dintre moscheile musulmane considerate ca fiind printre cele mai radicale“, îmi spune Christophe. În Molenbeek poţi să te afli în faţa unei moschei, fără nici măcar s-o ştii, deoarece foarte multe sunt găzduite în clădiri absolut obişnuite. La o populaţie de circa 100.000 de locuitori, din care între 40% sunt musulmani, funcţionează circa 22 de moschei oficiale. Nu există nicio cifră exactă, pentru că sunt foarte multe locaşuri clandestine.

Un viespar de teroare

Molenbeek și-a câștigat reputația de “dormitor” sau “adăpost” al teroriștilor europeni de la începutul anilor 2000. Conform publicaţiei “Le Monde”, asasinii care l-au ucis, în 2001, pe comandatul anti-taliban Ahmed Shah Massoud au provenit din Molenbeek. Hassan El Haski, unul dintre teroriştii care, în 2004, au pus bombe în cele patru trenuri din Madrid (199 de morţi), era din Molenbeek. Bărbatul care a împuşcat, în 2014, patru persoane la Muzeul Evreiesc al Belgiei, aflat în Piaţa Sablon din Bruxelles, Mehdi Nemmouche, a trăit în Molenbeek o vreme. Ayoub El Khazzani, bărbatul care a rănit patru persoane în 2015 într-un tren Thalys care făcea legătura între Paris şi Amsterdam, a locuit o vreme la sora sa din Molenbeek.  Poliţia fraceză crede că armele folosite în luarea de ostateci de la „Porte de Vincennes“, care a avut loc în aceeaşi zi cu atentatul de la Charlie Hebdo, proveneau din Molenbeek. O parte dintre teroriştii care au comis atacurile din Paris, în noiembrie 2015, au fost originari din Molenbeek, cartier în care a fost prins Salah Abdeslam, unul dintre complici. Familia lui Abdeslam locuia la câteva străzi de locul unde a fost prins teroristul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.